Film Sf Avatar 2009

|




200 de ani în viitor, Jake, un veteran de război paralizat, este adus împreună cu alţi pământeni pe planeta Pandora. Aceasta este locuită de o rasă umanoidă, Na'vi, o veche civilizaţie deloc încântată de oaspeţi. Jake şi semenii săi trebuie să lupte pentru a-şi găsi locul pe luxurianta Pandora şi între timp tânărul se îndrăgosteşte de Neytiri, o localnică. Avatar este primul lungmetraj pentru marele ecran al lui James Cameron după cel mai profitabil film din toate timpurile, Titanic.

Avatar spune povestea unui veteran de razboi pe nume Jake, care este trimis intr- o colonie umana pe o planeta indepartata numita Pandora. Scopul acestei baze este de a extrage si de a folosi cat mai multe dintre resursele minerale foarte numeroase ale planetei. Dupa o serie de evenimente ce-i arata cu adevarat cine e de partea dreptatii, Jake ajunge sa se lupte alaturi de rasa bastinasilor Na'vi chiar impotriva oamenilor. Oamenii au creat o tehnologie cu care ei pot sa posede corpurile bastinasilor, preluand astfel controlul acestora, folosindu-le drept avatare.


Prin august vă prezentam “10 idei şi 6 poze cu şi despre Avatar-ul lui James Cameron” şi, câteva zile mai târziu, teaser trailerul pentru acesta. Ştiu că a trecut ceva timp de când nu am mai vorbit despre această producţie, dar credeţi-mă că ceea ce vă voi arăta astăzi merită :D . Pentru că mai sunt mai puţin de două luni până la lansarea oficială (18 decembrie), s-au gândit să facă public trailerul complet, oficial şi internaţional al peliculei. Un trailer de peste 3 minute care oferă o viziune mult mai bună despre ce aşteptări ar trebui să ai de la mult-aşteptatul SF. Deci, pregăteşte-te, căci acestea vor fi mari, foarte mari :D .

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

©2009 Filme Bune Noi | Template Blue by TNB